Frumusețea e efemeră...

       Zilele trecute, în tramvai, s-a așezat în fața mea un bărbat cam de 80 de ani. Privirea sa mi-a atras atenția. I-am remarcat ochii. Avea niște ochi albaștri, superbi, nuanța cerului. M-am gândit că a fost un om frumos în tinerețe. Probabil toate fetele erau îndrăgostite de el și de ochii lui. Dar acum, după atâția ani, a rămas doar o față bătrână, ridată și lipsită
de frumusețe. Fața acestui om mi-a confirmat un lucru pe care-l știam de ceva timp : frumusețea e efemeră. Suntem amăgiți de aparență și uităm să privim esența omului : sufletul. Toți oamenii sunt frumoși, doar că noi ne lăsăm păcăliți de "carcasa" pe care o poartă. Haideți să nu-i mai numim pe oameni urâți, frumoși, grași sau slabi, în funcție de ceea ce vedem prima oară. Frumusețea se află în interior, dar din păcate nu oricine o poate descoperi.
      Frumusețea bătrânului din fața mea a dispărut o dată cu timpul. Dar ochii nu au îmbătrânit. Acei ochi care au văzut al doilea război mondial, perioada comunistă și căderea ei, acei ochi au rămas tineri, au rămas frumoși. Și știți de ce? Pentru că ochii sunt oglinda sufletului.
      Haideți să renunțăm la prejudecăți și să privim  mai puțin exteriorul și mai mult interiorul. Nu există oameni urâți. Oamenii sunt frumoși. Societate îi urâțește.